Găseşte-te pe tine însuţi!

Trăim într-o lume plină cu de toate, o lume  în care încercăm să căutăm mereu o soluţie pentru a ne simţi bine în ea. Trăim într-o lume în care,  în cele din urmă,  ajungem să facem compromisuri, deoarece ne dăm seama că altfel nu se poate. Trăim într-o lume în care zi de zi căutăm să găsim cea bună soluţie pentru a ne putea bucura de viaţă.

Dar ne este foarte greu să să trăim într-o lume în care de multe ori nu ne regăsim. Este greu să trăieşti într-o lume în care trebuie să renunţi la ceea ce eşti, pentru a fi ceea ce vor alţii. Avem atâtea de oferit, atunci de să nu oferim ceea ce ne dorim?  Căutăm mereu să să fim pe placul celorlalţi, căutăm să îi înţelegem, să îi ajutăm. Dar nu avem niciodată timp să ne găsim pe noi înşine pentru a înţelege încotro vrem să ajungem,  şi ce trebuie să facem pentru a merge acolo unde ne dorim.

O viaţă avem, o viaţă în care trebuie să conştientizăm că a te găsi pe tine însuţi reprezintă totul. A îţi da seama ce îţi doreşti, a descoperi drumul pe care vrei să îl urmezi, a asculta vocea  sufletul tău care îţi spune cu atâta patimă ceea ce simte, este totul. Atunci când te-ai găsit pe tine însuţi, fii tu însuţi, fă ceea ce vrei să faci, comportă-te aşa cum îţi doreşti şi îţi vei simţi sufletul eliberat.

Eşti unic,  şi de aceea trebuie să trăieşti viaţa după cum crezi de cuviinţa, atâta timp cât viaţa pe care duci nu afectează viaţa celorlalţi din jurul tău. Dacă încă nu ai reuşit să te găseşti găseşte-te,  şi vei vedea că nimic nu e mai important decât să ajungi,  să descoperi mai multe despre propria persoană. Nimic nu este mai important decât să fii ceea ce vrei să fii.

Anunțuri

4 gânduri despre „Găseşte-te pe tine însuţi!

  1. In teorie e solutia.
    In practica e mai greu pentru ca ochii percep in exteriorul nostru,urechile tot dinspre exterior, iar unicitatea fiecaruia nu se dezvolta intr-un spatiu propriu ci intr-unul comun, unde trebuie sa incerci sa mergi impreuna cu comunitatea. Si-atunci?

    Apreciază

    • Mergand impreuna cu comunitatea inveti sa te descoperi pe tine insuti. Traind intr-o lume in care te vrea altfel, inveti sa fii tu insuți si sa iti descoperi calea. Comunitatea te obliga intr-o mare masura sa o faci. Si atunci incerci sa te gasesti pe tine insuti.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s