Din Suflet pentru Suflet

Să cerem ajutor iubirii

Nu vrem să ne simţim niciodată neliniştiţi, iritaţi, să ne agităm  şi astfel să-i facem şi pe ceilalţi din jurul nostru să se agite. Dar se întâmplă acest lucru de foarte multe ori. Se întâmplă,  deoarece trăim într-o lume plină de haos în care pe zi ce trece nu ne mai regăsim şi în care ne tot căutăm un loc, dar nu îl găsim. Şi astfel este normal să te agiţi, să te nelinişteşti în încercarea ta de a înţelege încotro este locul tău.Cum să faci oare să-l găseşti pentru a te putea bucura în final de mult dorita liniştite şi pace?

 Este extrem de greu să cauţi ceva în această lume pe care o înţelegi din ce în ce mai puţin, dar totuşi trebuie, fiindcă o viaţă ai şi este necesar să o trăieşti cât mai frumos posibil. Din acest motiv,  atunci când simţim că neliniştea din nou ea ne cuprinde, trebuie să respirăm adânc, să ne calcăm treptat, şi să cerem ajutorul iubirii. Ce presupune acest lucru?

Presupune faptul că nimic nu îţi calmează starea de nelinişte, şi nimic nu îţi conferă mai multă pace interioară decât iubirea. Sufletul, esenţa noastră,  surâde şi se linişteşte atunci când are parte iubire. Iubirea este cea care ne dă de fiecare dată forţa să mergem mai departe indiferent de situaţie. Iubirea ne dă aripi. De aceea ce atunci când nervii ne dau târcoale, când neliniştea ne ameninţă că ne cuprinde, iar agitaţia se pregăteşte să pună stăpânire pe noi, ar trebui să recurgem la iubire. Ar trebui să încercăm să facem totul cu iubire, cu dăruire. Doar lucrurile făcute din iubire, ajută sufletul să se purifice şi să se liniştească şi astfel ne permite nouă să scăpăm de agitaţie şi să zâmbi. Iubirea ne face mai puternici, mai plini de viaţă ca niciodată, mai fericiţi.

 Iubirea vindecă tot, iubirea ne dă oferă acea pace interioară la care cu toţii râvnim, iubirea ne dă forţa necesară să trecem peste orice.  Iubirea face atât de multe pentru noi dacă îi să-i cerem ajutorul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s