SuperBlog, de mine nu ai scăpat!

Dragă SuperBlog, țin să te anunț că nici anul acesta nu ai scăpat de mine. Dacă credeai că ai scăpat, te-ai înșelat amarnic. Având în vedere că îmi plac provocările, iar tu  mă provoci rău de tot,  voi răspunde la provocarea pe care ai lansat-o astăzi și mă voi înscrie în competiție. Dar fiindcă sunt o superbloggeriță cu  obrazul fin, m-am gândit că ar fi mai frumos din partea mea să te anunț  prin intermediul unui articol că,  începând cu 1 octombrie voi încerca în fiecare săptămână să fiu cât mai creativă în speranța că celor care te susțin, le voi fi plac.

Sinceră să fiu îmi plac provocările, dar îmi plac și premiile, așa că dacă voi reuși să-ți iau vreo câteva premii,  să știi tare mă voi bucura. Dar dacă tu nu îmi vei da, să știi că nu o să fie bai, prietenă cu tine oricum eu voi rămâne. Sper însă am  noroc să gust niște brânză în timp ce o să  plec în vreo  excursie. Sau poate cine știe voi reuși să fiu plină de farmec, să-mi pun frumusețea în valoare cu ajutorul unui brand de frumusețe.

Ce pot să-ți mai spun, aș vrea să am noroc cu carul, dar îți promit că o să mulțumesc și cu puțin. Acestea fiind zise, închei aici, fiindcă  până la 1 octombrie mai am atâtea de făcut. Trebuie să îmi fac încălzirea bine, să fiu în formă maximă, pentru a reuși să-mi pun creativitatea la treabă. Și cum timpul zboară ca nebunul numai mâine nu-i poimâine, pardon, 1 octombrie, iar tu vei bate gongul.

Toate cele bune SuperBlog, ne citim cu 1 octombrie! Ai grijă să mă treci pe listă, să nu uiți cumva de mine, că foc mă fac pe tine!

Anunțuri

12 gânduri despre „SuperBlog, de mine nu ai scăpat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s