Poezii

De-a v-ați ascunselea…iubirea mea

Tu alergai prin sufletul tomnatic
Și te-ascundeai printre copacii desfrunziţi,
Iar eu te căutam aievea printre ei.
De-a v-ați ascunselea noi ne jucam,
Nu ne vedeam, dar ne-auzeam,
Inimile cântând la unison,
Iubirea mea.

Prin vise ce străbat anotimpuri,
Înflorite devreme, mângâiate de rouă și neatinse de brumă,
Te plimbi pe aleea singurătății
Și nu-i porți pică vieții.
În liniște, să nu trezești vreun regret,
Mergi agale și privești sufletul gol
În care se zbate durerea
Pe care n-o vezi, dar o simți.
Și taci. În singurătate tăcerea-i stăpână.
Și înțelegi, și o accepți. Buzele pecetluite îți sunt.
Te așezi pe o bancă, alături de-o frunză pierdută de creangă.
Și glasul de ciocârlie ți se aude peste văi, în glie.

Pe umăr ți se așază un alb porumbel
Și la ureche îți șoptește el
C-ai plecat și-n urmă ți-ai lăsat doar umbra ce aleargă aiurea
Printre ruinele unui suflet învăluit de gânduri de gheață.
E un spectacol neprăvăzut
De inimă văzut.
Ape reci curg șivoaie și-ți spală ochii triști.
Cocorii în stol zboară pe cerul de tine brazdat.
Culeg din zbor din tine câte-un strop
Și chipul ți-l pictează pe pânza albă a neuitării
Ce stă stingheră într-un colț de suflet
Întunecat și rece.
Iar eu pășesc timid, mă pierd prin mine,
Mi-e teamă și te strig.
Alerg și-n treacăt cu pasul îți șterg umbra,
Apele reci îmi mângâie tâlpile de durere cuprinse,
Dar simt cum pacea mă îmbrățișează strâns.
Teama dispare.
Ies din tenebre.
Lumina calea mi-o indică,
Adun regrete și le las în urmă,
Vântul îmi piaptănă pletele
Și chipul mi-l dezmiardă cu răcoarea lui,
Iar tu o sărutare dulce îmi furi,
Iubirea mea.

E-un joc de-a v-ați ascunselea,
Ne căutăm, nu ne găsim,
Dar totuși ne iubim,
Iubirea mea.

E-o lume fără de cuvinte,
Fără de oameni,
Dar plină de morminte
În care-s îngropate
Doruri, gânduri, vremuri, chinuri.
Adunate-s toate…într-un spirit.
Triste sunt, pe pâmântul fără de flori,
Dar cu frunze peste el așernute
Să le țină de cald peste ierni născute
Din lipsă de iubiri cerute.
Felinarul arde pe alee,
E atât de trist. Aș planta o azalee,
Pe morminte.
Și apoi te-aș căuta prin petalele florilor,
Poate te-aș găsi.
Și-n brațe te-aș cuprinde,
Și-am părăsi aleea singurătății,
Și ți-aș lua cuvintele,
Le-aș descălci,
Le-aș transforma în versuri,
Pentru a nu muri,
Iubirea mea.

Și m-aș costuma în ploaie,
Și aș așeza pe-o foaie
Vreo doi stropi filantropi,
Două gânduri,
Două doruri,
Două versuri
Dintr-un suflet
Ce-a decis să se deschidă
Și să scoată la lumină
O dragoste ce nu îmi e deloc străină,
Iubirea mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s