Înfrângere

Aripile frânte îmi iartă înfrângerea,
ziua îmi sărută neliniștea inimii,
pe câmpul cu flori de vară
se scaldă-n tăcere fire de iarbă
mângâiate de vântul vieții
adus de vestigiile tinereții.
Zborul e absent,
timpul urlă strident
cântând la al clipelor instrument.
Mă doare pieirea,
în suflet amintirea
curge în valuri ca trăirea.
Mi-s pleoapele grele în miez de lumină,
plânge iar ziua, lumea îi este străină.
Alunecă viața, secunda s-agață de mine cu dor,
dau s-o apuc, căci de la cer la pâmânt o ador.
Îi frâng aripile și durerea o inundă,
sângele curge șuvoaie, suferința
îi întunecă privirea, nu mai simte nimic,
e doar o secundă ce moare încet,
sunt doar un om ce a fost încă o dată
înfrânt de timpul temnicier,
care îmi surâde sfidător,
dar nu înțelege ce înseamnă să fii muritor
și să trăiești râvnind la nemurire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s