Articole pe teme diverse

Top 3 cele mai populare operații estetice în rândul femeilor din România

pexels-photo-247298

Aspectul exterior este prima trăsătură pe care o persoană o descoperă la cei din jurul său. Așadar, multe femei, dar și bărbați, aleg să își îmbunătățească felul în care arată, prin metode mai mult sau mai puțin drastice.
Printre măsurile luate, se număra cele minore, constante, precum produsele cosmetice, dar și alte procese de înfrumusețare, cum sunt epilatul, bronzul și așa mai departe. Însă, dacă cineva dorește o schimbare evidentă, care are loc într-un timp foarte scurt și fără prea mari eforturi, apleaza la operațiile estetice. Acestea au o rată de succes foarte mare, mai ales dacă sunt executate de un bun medic chirurg specializat in chirurgie plastica, care nu numai că se va asigura că operația va decurge fără probleme, dar și că rezultatul este cel dorit. Este foarte important să te lași numai pe mâna specialiștilor cu experiență, pentru că aceștia te vor sfătui să faci cele mai potrivite alegeri și îți vor oferi cea mai bună îngrijire!

Află care intervenții au loc cu cea mai mare frecvență printre doamnele și domnișoarele din țară!

1. Implant mamar
Implantul mamar reprezintă o metodă de mărire a sânilor și este una dintre cele mai populare intervenții care au loc atât în România, cât și la nivel internațional. Prețul acestora a scăzut semnificativ în ultimii ani, astfel încât nu mai este o procedură care se adresează unui anumit grup social. Găsești mai multe tipuri de implanturi mamare pe drjecan.ro, despre care te poți informa cu un singur click. Există mai multe criterii pe baza cărora trebuie să faci această alegere: volumul, aspectul final dorit, proporțiile corpului, elasticitatea pielii și felul în care se simt implanturile la atingere. Un medic chirurg estetician te va îndruma să iei cea mai bună decizie, în funcție de corpul tău. Ține minte, însă, că nu trebuie să exagerezi cu operațiile plastice. Rolul acestora este să modifice anumite trăsături pentru a îmbunătăți felul în care arăți, iar un rezultat final cât mai natural este cel la care trebuie să aspiri!

pexels-photo-209680

2. Rinoplastie
Această intervenție are loc la nivelul nasului și modifică forma acestuia pentru a se potrivi cu trăsăturile feței. În general, felul în care arată nasul este stabilit de factori genetici, însă și accidentele sau alte proceduri chirurgicale pot contribui la aspectul acestuia. Și aici există mai multe feluri în care medicul poate acționa pentru a obține un rezultat deosebit. În timpul rinoplastiei, chirurgul poate schimba lungimea sau lățimea nasului, aspectul profilului, vârful, dar și mărimea nărilor. Operația poate avea loc după ce dezvoltarea scheletului facial a avut loc complet, iar în timpul primei consultații, este important să îi comunici chirurgului toate informațiile cerute, dar și așteptările pe care le ai în urma procedurii.

pexels-photo-458394

3. Liposucția
Liposucția este o intervenție ce te ajută să scapi de grăsime la nivel local, în anumite zone ale corpului. Odată cu maturitatea, nu mai apar celule noi de grăsime, iar aspectul exterior este dat de volumul acestora, și nu de numărul lor. Din pricina factorilor genetici, printre care și sexul, celulele adipoase își pot mări dimensiunea numai în anumite părți, precum coapse, abdomen sau șolduri, ceea ce creează o imagine disproporționată. Chiar dacă duci o viață echilibrată, este posibil să observi că este aproape imposibil să scapi de depozitele de grăsime localizate. Procedura constă în extragerea acestor celule pentru a îmbunătăți aspectul fizic! Foarte multe femei apelează la liposucție pentru a oferi o formă mai atrăgătoare și mai simetrică corpului!
Care sunt lucrurile pe care îți dorești să le schimbi la aspectul tău fizic? Ai apela la aceste intervenții pentru a obține imaginea la care visezi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s