În toamna 2020 mocasinii sunt din nou pe val

Mocasinii

Ați aflat? În această toamnă mocasinii revin în forță. Tare mă bucur. Știți de ce? Fiindcă sunt adepta încălțămintei comode. Tocurile înalte nu sunt pentru mine. Recunosc, le admir. Apreciez femeile care pot să stea minute în șir pe tocuri. Eu nu pot. Și nu îmi pare rău. Ca să dai dovadă de eleganță și stil, nu trebuie neaparat să porți pantofi cu toc înalt.

Revenirea mocasinilor în „prim plan” îmi dă o stare de bine. Totodată, îmi dă șansa să-mi creez ținute șic cu ajutorul mocasinilor pe care îi port mereu. Trebuie să admit că le cam invidiez pe doamnele și domnișoarele care reușesc să se înțeleagă bine cu pantofii cu toc înalt. Eu am încercat, dar nu s-a putut. Știți cum e…dragoste cu forța nu se poate.

Dar nu-i nimic. A venit din nou vremea mea. În această toamnă am să mă simt din nou bine. Voi purta iar încălțăminte care va atrage atenția. Mă voi simți fantastic de fiecare dată când voi purta mocasini. Nici nu se poate altfel, având în vedere că vor fi în prim plan, după ce au intrat într-un con de umbra în lunile de vară. Mocasinii fac parte dintre acele piese la care apelez mereu toamna. Voi nu?

Când temperaturile încep să scadă, mocasinii devin o alegere excelentă pentru a completa diverse ținute casual. Fabricate în principal din piele, aceștia sunt, de asemenea, o opțiune foarte confortabilă datorită designului plat și toc mic.

Mocasinii sunt pantofi fără șireturi, catarame sau altă formă de prindere, care ne permit să ne încălțăm foarte ușor. Acești pantofi au făcut parte inițial din garderoba masculină, fiind adoptată și de cea feminină pentru a completa ținute foarte diferite, deși întotdeauna informale.

Cum îi putem combina?

Nu toată lumea preferă mocasinii, dar cine pariază pe ei o face încorporându-i aproape zilnic în ținutelede primăvară și toamnă. Eu pariez mereu pe ei. Îi combin fie cu blugi și un tricou, fie cu o rochie sau o fustă și o bluză. Uneori îi port și cu costum.

Combinațiile le realizez în funcție de situație și de starea pe care o am. În general, îmi plac combinațiile îndrăznețe, cele care mă ajută să ies din tipar. Același lucru este valabil și în cazul culorilor.

Nu îmi plac neaparat doar mocasinii în tonuri neutre precum nisip, bej sau camel. Dacă găsesc mocasini roșii, galbeni, verzi, albaștri, mov etc., pe aceia îi aleg. Îmi place să port ce nu prea poartă toată lumea.

 Vouă vă place stilul îndrăzneț? Dacă da, trebuie să știți că toamna aceasta, puteți combina mocasinii cu o pereche de pantaloni din piele, cu croială dreaptă. Pentru a finaliza ținuta puteți opta pentru un tricou sau o bluză de aceeași culoare, pentru a crea o ținută monocromatică. O hegemonie pe care o puteți distruge cu accesorii contrastante. Cu siguranță, eu așa voi face.

Cât de mult vă plac mocasinii? În ce situații îi purtați de obicei? Până vă gândiți când i-ați purta și cum, iată câteva fotografii cu mocasini disponibili în două magazine foarte cunoscute în mediul online. Sunt câteva combinații „cuminți”, care pot fi bune surse de inspirație. Spor la cumpărături vă doresc!

Mocasinii La Modă
Sursă foto: mango.com/ro
Mocasinii La Modă
Sursă foto: mango.com/ro
Mocasinii La Modă
Sursă foto: mango.com/ro
Mocasinii La Modă
Sursă foto: fashiondays.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s