Conversație cu viața- Respiră ușor cu Salin!

Dragă Viață,

Sunt furioasă. Îți scriu să-ți spun că m-am săturat. Nu mai pot. Această mărturisire vine cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Știi de ce m-am săturat? De ceea ce mi-ai dat, mai exact de lucrurile rele pe care mi le-ai tot dat. Și te pricepi la dat…! Nu mi-ai dat din alea care trec ușor, ci din alea care trec greu sau deloc. Serios, asta meritam eu? Credeam că suntem prietene. Dar se pare că m-am înșelat.

Nu știu cum ai reușit, dar mi-am făcut un „cadou minunat”. Hiplopazie de sinus maxilar stâng, deviație serioasă de sept și sinuzită (asta se pare că e bonus-cică vine la pachet cu celelalte două).

Îmi amintesc că anul trecut când am primit rezultatul de la tomograf, nu mi-a venit să cred ce scria pe foaie. Te-ai gândit mult până te-ai hotărât să-mi faci un asemenea cadou? Știi cât îmi este de greu să respir din cauza acestui cadou al tău? Știi că nasul îmi este înfundat mereu? Sper să nu râzi de aceste întrebări retorice, dar am simțit nevoia să ți le pun.

Sigur că știi. Tu le știi pe toate, păcat că nu-ți vine în mine să-mi faci cadou ceva care să mă ajute să respir ușor. Vreau să respir cum o făceam odată. Vreau să am un somn ușor, odihnitor, vreau să nu mai sforăi ca un tractor (așa mi s-a spus că sforâi- e tare deranjant). Pe tine nu te deranjează sforăitul meu?

În fine…repet, m-am SĂTURAT!!! Fă-mi o favoare, spune-mi secretul. Spune-mi ce pot să fac să nu mai am probleme cu respirația. Consideră dezvăluirea acestui secret drept cadou în avans de Crăciun. Dacă mi-l dezvălui, promit că nu-ți mai cer nimic. Îmi iau gândul de la Macbook-ul Air 2020 pe care mi-l doresc. Sănătatea este mai importantă decât orice altceva.

Aștept răspunsul tău. Cu drag,

Un Om A sau B

……………………….

Dragă Omule A sau B,

 Ești…Nici nu știu cum ești. De fapt, știu, ești o ființă nerecunoscătoare. Ți-am dat atât de multe lucruri bune, dar pe astea nu le amintești. Îmi scrii să-mi spui de acele lucruri cu care te confrunți, dar nu îți pui întrebarea dacă astea chiar sunt din partea mea. Nu ți-a trecut prin cap că astea ar putea să vină din partea sorții. În fine…nu vreau să mai spun nimic despre lucrurile de care te-ai săturat tu. Nu acesta este scopul acestei scrisori. Am decis să-ți răspund la mesaj chiar dacă nu meritai, deoarece vreau să-ți dezvălui secretul pentru o respirație ușoară.

Mă surprinde că nu-l știi. Ar fi trebuit să-l știi. Este vorba despre purificatoarele de aer Salin. Ele joacă un rol important în afecțiunile respiratorii. În plus, au efecte benefice și contribuie la mărirea rezistenței la răceli. Și avantajele acestor purificatoare de aer nu se termină aici. Au acțiune generală desensibilizantă în probleme alergice Sunt de mare mare ajutor în rinite, sinuzite (vei putea respira mult mai bine odată ce calitatea aerului se va îmbunătăți simțitor) și laringite. Au rezultate favorabile și în cazul astmului bronșic, bronșitelor astmatiforme, bronșitelor, bronșectaziilor, silicozelor, recuperărilor în urma îmbolnăvirii cu TBC și mucoviscidozei.

Întrucât calitate aerului va fi una deosebită, acesta devenind proaspăt și plăcut respirației, ambientul interior va fi la fel de plăcut. Acest lucru îți va permite să ai un somn liniștit, odihnitor și o stare de confort psihic. Și nu am terminat cu veștile bune, problema sforăitului se va diminua (nu va mai fi deranjant). Și nici mama ta care este fumătoare nu va mai avea probleme respiratorii, deoarece folosirea unui aparat precum Salin Plus, unul dintre tipurile de aparate de purificare a aerului marca Salin, contribuie la reducerea problemelor respiratorii ale fumătorilor. Totodată, utilizarea acestui tip de purificator o va ajuta în mod natural să renunțe mai ușor la fumat. Sunt sigură că te vei bucura când vei afla că purificatorul de aer o poate ajuta să renunțe la acest viciu atât de nociv.

Știi…sunt tare fericită fiindcă am șansa să povestesc despre produsele Salin care se bazează pe ideea tratamentelor în minele de sare, cunoscute și folosite la noi în țară de foarte multă vreme. Aceste purificatoare de aer utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea complexă a aerului și anume trecerea forțată a aerului printr-un bloc filtrant cu granule de săruri, în principal clorura de sodiu.

Sunt sigură că știi că sarea este un material esențial al vieții, care poate fi utilizat ca remediu natural pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Tu nu ai încercat până acum terapia salină, dar nu-i nimic. Datorită modului în care este tratat aerul de către purificatoarele de aer de care ți-am amintit mai sus, vei putea face chiar în propria casă terapie salină. În plus, nici dacă ai vrea nu poți să faci terapie în altă parte, având în vedere situația dificilă prin care trecem.

Crede-mă, de îndată ce vei folosi un astfel de produs, te vei convinge că datorită purificatorului de aer Salin te poți bucura de beneficiile salinei și a aerosolilor sărați ai mării la tine acasă. Reține că aerosolii salini uscați s-au dovedit un aliat de nădejde datorită activării mecanismului general de protecție față de infecții ale sistemului respirator.

Decizia îți aparține, dar eu îți recomand să pui câte un purificator de aer în fiecare încăpere. Astfel vei avea parte de aer proaspăt în toată casa, iar starea ta de bine va fi mai bună pe zi ce trece.

Abia aștept să-ți simt bucuria de a respira mult mai bine. Voi fi tare fericită. Vei simți asta în adâncul sufletului tău. Voi pulsa și cu mai multă putere în tine. Sunt sigură că vei lua cea mai bună decizie. De aceea îmi permit să-ți dau un ultim sfat. După ce îți vei achiziționa un aparat Salin, îți recomand să schimbi blocul filtrant după patru – șase luni de utilizare, pentru a menține în parametri optimi capacitatea de purificare a aerului.

Nu uita că vom merge mână de mână până la un punct. Îmi doresc ca drumul nostru până la destinația finală să fie cât mai lung. Pentru asta trebuie să fii plină de energie și bună dispoziție zilnic, să te ferești de infecțiile severe, să te simți bine în orice clipă. Dacă vei avea grijă cum se cuvine de Salin Plus le vei putea face pe toate, întrucât este cel mai eficient dispozitiv de terapie salină din lume. Datorită lui vei respira mai bine, vei dormi mai bine. Totodată, mă vei putea trăi din plin, exact așa cum îmi place mie.

Respiră ușor cu Salin! Te provoc!  Ce spui, accepți provocarea?

Aștept răspunsul tău…într-o zi…

Cu mult drag,

Viața 

Capitolul 7 din „Conversație cu viața”, poveste ce se va derula pe parcursul probelor SuperBlog 2020.

Un gând despre „Conversație cu viața- Respiră ușor cu Salin!

  1. Pingback: Proba 7. Respiră ușor cu SALIN!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s