Conversație cu viața- Stau cuminte acasă, stau în „unitate”, fac shopping online , pân’ la liberare

Draga mea Viață,

Îți scriu cu disperare. Mă plictisesc de mă doare. Stau cuminte acasă, stau în „unitate”, pân’ la liberare. Dar zău nu mai pot. Simt că mă sufoc, în ultima vreme cumpărături ioc.

Spune-mi dacă-i drept să renunț la shopping, să-l resping acum când vânzarea la casa de marcat decurge din ce în ce mai rapid și ușor. Știi doar foarte bine că acum tare fain mai e să mergi la cumpărături. Cineva acolo sus îi iubește pe cei pasionați de shopping. Așa că s-a străduit să schimbe experiența de cumpărături în magazine prin crearea unor programe informatice care dau posibilitatea operatorilor să lucreze mai ușor, să nu mai greșească, să aibă control asupra lucruri și astfel să îmbunătățească experiența cumpărătorilor.

Nu-i corect. Pe bune dacă-i corect. Acum când mă pot bucura de o experiență plăcută la cumpărături trebuie să stau în “unitate”, cuminte la mine acasă. Știi doar cât de mult mi-am dorit ca sesiunea mea shopping să fie una cu totul deosebită. Acum totul merge pe repede înainte. Ajungi la casa de marcat, ți se scanează rapid produsul și ți se iau rapid banii. Cu partea asta de luat banii rapid nu prea sunt de acord…dar în fine…nu există cumpărături moca. Ar fi culmea să pot face și astfel de cumpărături. Ar fi de departe cea mai interesantă experiență de cumpărături.

Dar să revin cu picioarele pe pământ și la subiectul acestei scrisori. Îți spuneam la începutul ei că mă plictisesc în unitate. Vreau la shopping, frate! Vreau să cheltuiesc tot ce se mai poate în magazine dotate cu de toate, chiar și cu soluții informatice și funcționalități care determină cumpărătorul să stea în magazin mai mult decât și-a dorit, fiindcă este încântat de cât este de fain să se plimbe prin magazin și să-și aleagă cu ușurință tot ceea ce vrea.

Îți amintești cât de bine ne distram noi la cumpărături? Cum mergeam printre rafturi și alegeam toate produsele la reducere? Cum le puneam doar pe acelea în coș?  Cum căscam gura la reprezentanții magazinelor care etichetau produsele de raft muncind de zor? Cum ne miram cât de bine organizați sunt lucrătorii?  Tare plăcut este la cumpărături în magazinele de astăzi în care totul este pus la punct datorită faptului că pot folosi  software-uri pentru supermarket sau software-uri pentru hypermarket.

SmartCash Rms- supermarket

Dar eu nu mai pot profita de experiența minunată de cumpărături, de plimbatul printre rafturi, de promoțiile faine din această perioadă. Eu stau în casă și mă uit la soare. Zi-mi, tu nu te-ai plictisit? Nu îți este dor de perioada în care mergeam împreună la cumpărături și tare ne distram colindând magazinele în lung și-n lat?

 

Cu drag,

Un Om A sau B

…………………………

Dragă Omule A sau B

Îți mărturisesc, nu mă plictisesc. Stau în “unitate”, cuminte cu tine acasă. Tu nu mă observi și mă umpli de nervi. În fine…o să trec peste asta, te-nțeleg, e vârsta. Vrei să ieși, să simți că trăiești. E firesc. Parol. Dar nu știu de ce, tu nu ieși din casă. Poți fără probleme să faci shopping dragă, cu mănuși și mască.

Dar, de-ți este frică, stai în casă dragă. Și, de vrei să faci shopping să învingi plictiseala, îți propun laptopul să ți-l deschizi și să-ncepi să intri în lumea comerțului online. Crede-mă! De îndată ce vei începe să cumperi online îți vei da seama cât de minunată poate fi experiența de shopping virtual. Din punctul meu de vedere, nici nu se compară cu cea offline. Mi se pare mult mai fain să poți să-ți cumperi ce vrei de la domiciliu, din propriul fotoliu.

E grozav să stai comod în fotoliu, să te plimbi virtual prin mediul online actual. Nu te dor picioarele. Nu-ți trebuie nici mănuși, nici mască, nici dezifectant. Ai nevoie doar de conexiune bună la internet.

Știi…împreună putem colinda zeci de magazine, cumpăra de toate și primi colectele rapid acasă. Acest lucru este posibil fiindcă magazinele fizice au avut șansa să facă un lucru foarte inteligent, să-și completeze cu ușurință activitatea comercială în mediul online. Astfel ele își consolidează infrastructura de livrare accelerată a coletelor sau a comenzilor rapide datorită SmartCash RMS,  o soluție de top în domeniu,  singura platformă software românească pentru managementul oricărui format comercial, online sau offline.

Ori de câte ori am mers la shopping noi două, totul a decurs atât de bine și experiența a fost una foarte plăcută, tocmai datorită acestei singure platforme de software folosite în hypermarketuri (e românească, reține!). Ce frumos!!! Dar și în mediul online experiența va fi plăcută și frumoasă. Țin să te anunț că acum poți comanda online și trimite unul din membrii familiei să ia produsele antecomandate, dacă tu nu vrei să ieși, chiar și de la Nea Petrică, domnul cu magazinul de la colț de stradă. O păsărică mi-a zis că fiindcă folosește soluțiile SmartCash RMS, Magister i-a pus la dispoziție în mod gratuit  portalul online smartcash.store.

Crede-mă, experiența de shopping online e incredibilă! Vei dori să stai cuminte în casă, să faci shopping online, pân’ la liberare și chiar după ea. Așa că îți propun să te-așezi comod, să deschizi laptop-ul și să începi sesiunea de shopping online. Îți va prinde bine să te plimbi cu mine prin lumea virtuală, să-ți alegi ce vrei, să pui în coș rapid și să dai comanda ce-ți va fi livrată în scurt timp acasă.

Sinceră să fiu îmi place mai mult să mă plimb cu tine prin magazinele online, să privesc produsele mii aflate la un clic distanță. Este incredibil cât mult a evoluat lumea tehnologiei, cât de ușoare și interesante pot fi acum cumpărăturile. Acest lucru a permis crearea unui mediu mult mai relaxant. Pentru cumpărătorii lipsiți de răbdare și pretențioși, posibilitatea de a alege chiar ei produsele dorite și de a nu aștepta foarte mult la casa de marcat, avansul tehnologiei și implicit apariția software-urilor care permit managementul eficient al activității comerciale, este un lucru extraordinar, întrucât cumpărăturile devin din ce în ce mai plăcute și mai relaxante.

În această perioadă extrem de complicată pe care o traversăm, în care mulți recunosc că eu, viața, sunt extrem de stresantă, sunt imperios necesare soluțiile informatice de acest gen. Bucură-te că există și că îți permit să ai o experiență plăcută și în mediul online.

Așadar…nu mai stai…Deschide laptop-ul. Vin și eu acușica…ți-am scris din bucătărie. Așază-te comod în fotoliu și cântă după mine… Stau cuminte acasă, stau în “unitate”, fac shopping online , pân’ la liberare.

Cu mult drag,

Viața 

Capitolul 8 din „Conversație cu viața”, o poveste ce se va derula pe parcursul probelor Superblog 2020.

3 gânduri despre „Conversație cu viața- Stau cuminte acasă, stau în „unitate”, fac shopping online , pân’ la liberare

  1. Pingback: Proba 8. Experiențe din retail folosind tehnologie românească de ultimă generație

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s