Conversație cu viața- Interviu pentru ocuparea celei mai minunate funcții din lume

 Dragă viață,

Îți scriu să-ți mărturisesc că astăzi m-ai surprins și m-ai răscolit în același timp. Știi bine că nu am experiență în alegerea produselor pentru copii, dar mă provoci să realizez un ghid cu produse pentru ei.

Știi cât mi-aș fi dorit o minune alături de mine. Nu mi-ai oferit-o. Nu știu de ce. Nu am înțeles niciodată motivul. Și nici nu vreau să mi-l dezvălui după ce vei citi aceste rânduri. Probabil ai avut motivele tale. Nu vreau să mă doară mărturisirea ta.

Vreau doar să știi că mi-ar fi plăcut enorm să fiu mamă, să aud în fiecare zi glasul inocent al ființei care se naște cu un scop precis, să schimbe unor oameni întreaga lume. Să o transforme într-o lume minunată.

Nu știu cum aș fi fost ca mama, dar uitându-mă la prietenele mele care au copii, cred că aș fi devenit o persoană mai bună, mai răbdătoare. Aș fi devenit persoana care ar fi realizat cel mai frumos lucru de pe pâmânt. Îți amintești? Așa îmi zice mama mereu. Că atunci când m-a născut a simțit că a făcut un boț de aur, că ea realizase cel mai important lucru de pe pământ. Că nimeni nu era ca ea.

Mi-ar fi plăcut mult să simt ce a simțit mama când m-a adus pe lume. Dar înțeleg, nu a fost să fie. Nu a fost să fiu mama. Dar mi-ar plăcea să mă ajuți să răspund provocării. Mi-ar plăcea să realizez un ghid util pentru viitorii părinți.

Ce spui, mă ajuți? Îmi oferi posibilitatea de-a răspunde cu brio provocării?

Te îmbrățișez,

Cu drag,

 Un Om sau B


Dragă Omului A sau B,

Îmi pare rău că te-am supărat. Nu aceasta a fost intenția mea. Nu am vrut să te întristez amintindu-ți lucruri dureroase. Ți-am dat o astfel de provocare, fiindcă am crezut că poți răspunde la ea. În plus, știu că îți place să fii de  ajutor oamenilor.

Gândește-te, ce poate fi mai frumos decât să ajuți viitorii părinți să aleagă produsele potrivite pentru minunea ce urmează să vină pe lume? Sunt sigură că cei care vor citi ghidul tău, îți vor mulțumi.

Nu te speria. Nu este atât de greu de realizat pe cât îți închipui. De fapt, l-am eu realizat pentru tine. Bănuiam că ai să-mi ceri ajutorul, așa că m-am pregătit cum se cuvine.

Sper să-ți placă ghidul. Mai bine zis, interviul meu. Am decis să realizez ghidul sub formă de întrebări și răspunsuri precise. Am pus câteva întrebări unor persoane aspirante la cea mai minunată funcție din lume. Le vei descoperi în interviul pentru ocuparea funcției de PĂRINȚI. Iată răspunsurile aspiranților.

Vă pregătiți pentru venirea pe lume a copilului dvs., cum credeți că trebuie ales pătuțul acestuia? În funcție de ce criterii?

Alegerea pătuțului potrivit pentru un bebeluș nu este o sarcină ușoară, deoarece constă în găsirea echilibrului perfect între confort, estetică și siguranța copilului. Considerăm că pătuțul trebuie să fie confortabil și sigur pentru a asigura bunăstarea bebelușului.

Din informațiile pe care le-am aflat, am înțeles că atunci când alegem pătuțul ideal, primul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere este dacă mobilierul respectă reglementările UE care asigură siguranța mobilierului pentru copii. Pătuțurile fabricate conform acestui regulament  trec printr-o serie de teste dinamice și statice care testează rezistența mobilierului. Reglementările actuale ale Uniunii Europene impun o serie de măsuri pentru a asigura siguranța copilului.

Distanța dintre bare ar trebui să măsoare între 45 și 65 de centimetri pentru a permite copilului să-și scoată brațul, nu și trunchiul, deoarece ar rămâne agățat. Înălțimea părților laterale și a capetelor și dimensiunea lamelelor de la baza patului sunt, de asemenea, reglementate. Standardul recomandă, de asemenea, puțin spațiu între saltea și părțile laterale și partea din față a pătuțului pentru a împiedica copilul să își poată pune mâna sau piciorul. Existența acestui spațiu contribuie la evitarea unui posibil accident neplăcut. De asemenea, este important să ținem cont de caracteristicile pătuțului. Acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

 Un pătuț bun trebuie să fie lat pentru a permite o bună mobilitate a picioarelor și brațelor. Totodată, trebuie să solid, asamblat cu șuruburi, nu cu cârlige sau cleme. Platforma pe care se sprijină salteaua trebuie să fie fermă și trebuie să aibă mai multe poziții, astfel încât atunci când copilul crește să o putem pune mai jos.

Salteaua trebuie să aibă dimensiunea potrivită. Dacă între saltea și pătuț este loc de mai mult de două degete, salteaua este prea mică. Pereții laterali ai pătuțului trebuie alcătuiți din bare cu înălțimea de aproximativ 70 sau 80 cm și separatoare care să împiedice copilul să bage capul între ele, dar trebuie să permită copilului să aibă o vedere de ansamblu.

 Salteaua pătuțului trebuie să fie fermă. Trebuie să evităm saltelele excesiv de moi. Nu trebuie folosite perne. De asemenea, un alt criteriu de care trebuie să ținem seama este materialul din care este fabricat pătuțul. Din ceea ce am aflat, lemnul este cel mai folosit material la fabricarea pătuțurilor, este cel mai igienic. 

Ce tip de pătuț veți alege pentru copilul dvs.? Veți opta pentru pătuț de lemn sau pliabil?

Ținând cont de ceea ce v-am spus în legătura cu materialul din care este fabricat pătuțul, răspunsul la această întrebare este lemn. Considerăm că cea mai bună variantă este cea de lemn. Nu negăm faptul că pătuțurile pliabile sunt foarte ușor de folosit și că materialul textil din care sunt fabricate acestea este 100% sigur, dar preferăm pătuțul din lemn din următoarele motive.

Lemnul este un bun izolator termic și fonic. Asta înseamnă că se adaptează mai bine la schimbările de temperatură și menține o bunăstare constantă. De asemenea, absoarbe vibrațiile care transportă zgomotul și protejează bebelușul de tresăriri, acestea sunt avantaje care au un impact pozitiv asupra sănătății nou-născutului.

 Lemnul este, de asemenea, un material versatil. Este foarte ușor de lucrat, astfel încât pot fi făcute cu ușurință modificări ale pieselor sale. În plus, aceste mobilier pot fi vopsit pentru a-i da un nou aspect a-l adapta mai bine la nevoile camerei.

 Este și un material organic care necesită o îngrijire simplă. Acesta este, de asemenea, un avantaj important, deoarece un pătuț din lemn bine conservat are o durată lungă de valabilitate. Acest lucru ne va permite să-l păstrăm pentru următorii copii.

 Pe lângă toate avantajele sale la nivel funcțional, lemnul oferă și avantaje mari în ceea ce privește designul de interior. Este un material care se combină perfect cu alte elemente, chiar dacă acestea sunt de origine diferită. Culoarea sa neutră îi permite să se adapteze la restul componentelor camerei, indiferent de stilul acesteia.

Sursă poze: Bekid.ro (poză editată cu canva.com)

După naștere, care credeți că sunt produsele necesare la maternitate?

Există destul de multe produse necesare la maternitate, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Permiteți-mi să vă dezvălui doar câteva.

Pachetul mamei în secția postnatală știu că trebuie să cuprindă trusă cu accesorii de igienă personală, cremă regenerantă pentru mameloane (se pare că această cremă va hidrata și regenera pielea crăpată de pe mameloane), pompă sân, absorbante postnatale și dintr-acelea pentru sân, haine precum cămașă de noapte, halat, sutien de alăptat.

Pe de altă parte, pachetul bebelușului trebuie să cuprindă scutece, cremă pentru zona scutecului, pelincă de unică folosință, șervețele umede pentru bebeluși, săpun pentru copii, cremă pentru corp, hăinuțe diverse (body-uri, salopete, ciorăpiori, suzetă, mânușite, pelinci groase, prosop).

De unde v-ați propus să achiziționați produsele pentru bebeluș?

Răspunsul la această întrebare este extrem de simplu, fiindcă ne-am documentat înainte de acest interviu și am ajuns la concluzia că BeKid.ro este varianta corectă.

BeKid este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de produse pentru copii. Magazinul online Bekid.ro conține peste 60.000 de produse, alese după calitate și siguranță. Magazinul se diferențiază de alte magazine de profil prin livrarea rapidă, calitatea produselor, selecția și diversitatea de produse, serviciul de clienți care cunoaște foarte bine produsele, confidențialitate și securitate, informații detaliate și review-uri reale din partea clienților. Este primul magazin online de profil care a acceptat plata produselor prin Bitcoin și Ethereum, cele mai folosite două monede virtuale din lume. Este primul magazin online din România care a introdus căutarea vocală pe site.

Misiunea Bekid este de a aduce fericire în viață clienților. Pentru a realiza acest obiectiv, întreaga echipă Bekid și-a propus să se concentreze pe îmbunătățirea satisfacției clienților prin creșterea calității serviciilor și a produselor.

După ce am aflat toate aceste lucruri, nu putem decât să spunem că Bekid este acea lume luminată în care găsești o mulțime de produse pentru copii și părinți. Este lumea în care am intrat și ne-am ales deja pătuțul perfect pentru copilul nostru și tot ce ne trebuie pentru maternitate și pentru acasă. Recunoaștem, nu a fost ușor având în vedere că gama cu pătuțuri pentru copii pe site-ul BeKid este foarte variată.

Din acest motiv, mai întâi am analizat toți producătorii de pătuțuri de pe site, apoi am ales un producător, iar din gama de pătuțuri de la respectivul producător am ales pătuțul potrivit pentru copilul nostru. Pătuțul în care va dormi puiul nostru este din gama de pătuțuri pentru copii de la producătorul Mesterel. Este vorba despre Pătuțul balansoar, din lemn masiv, lac pe baza de apă, 3 trepte de nivel ( la 26 cm / 44 cm / 52 cm), 1 laterală detașabilă, un sistem de balansare cu opritori.

Patut Balansoar Bekid

Sursă poză: Bekid.ro (poza a fost editata cu canva.com)

Pătuțul acesta va fi mica lume a copilului nostru, de când îl vom aduce acasă și până când  va începe era descoperirilor. Este conceput să descrie o mișcare lină care imită senzațiile din burtica mamei, sistemul de legănare preia sarcina de a liniști și adormi bebelușul în cel mai plăcut mod. Ne place foarte mult acest lucru.

Va fi de un real ajutor fiindcă se balansează. În primele săptămâni de viață bebelușul trebuie să se adapteze noului mediu. Legănându-l, el va avea în continuare senzațiile din burtica mamei. În plus, se observă clar că este meșterit cu grijă. Este confecționat din lemn masiv, finisat cu lacuri și vopsele ecologice, fără urmă de vapori toxici.

Este o alternativă sănătoasă pentru copilul nostru. Suportul pentru saltea realizat din lemn masiv, vopsit curat în alb, asigură corecta aerisire a saltelei și împiedică dezvoltarea microorganismelor ce produc alergii. Este adaptabil, multifuncțional. Îl vom putea atașa patului nostru. Când bebelușul va crește, vom putea demonta cu ușurință sistemul de legănare, iar acesta va deveni pătuț junior.

Este recomandat de medicii pediatri. Se pare că, potrivit studiilor realizate, mișcarea de legănare previne colicile bebelușilor. Cu alte cuvinte credem că va fi pătuțul ideal pentru minunea noastră.

Pe lângă pătuț, ideale considerăm că sunt și câteva body-uri pentru copii produse de Lovely Baby, cu mânecă lungă sau scurtă, din 100% bumbac, care îi vor fi necesare  bebelușului atât în maternitate, cât și acasă.

 

Sursă poze: Bekid.ro (poză editată cu canva.com)

Suzeta Nuk Space Silicon M3 Blue nici nu mai zicem. Suntem siguri că ne va fi de mare ajutor. Am hotărât să o cumpărăm pe aceasta, deoarece este modelată după forma pe care o mamelonul în timpul alaptarii. Se pare că se potrivește perfect în gura bebelușului în timp ce acesta suge. Tentina are gâtul subțire și îngust, ceea ce reduce presiunea asupra dinților și maxilarului. Găurile de ventilație mari pentru circulația maximă a aerului, permit pielii să respire, ceea ce este perfect pentru pielea sensibilă de bebeluș. Of…nu știu ce să vă mai zic.

Sursă poză: Bekid.ro (poză editată cu canva.com)

-Draga mea, adaugă și tu ceva.

– Dragul meu, dar eu am spus ce-mi trebuie în maternitate.

-Adevărat, dar eu am vorbit de pătuț, de suzetă, chiar și de body-uri, dar nu pot vorbi de lucrurile tale personale. Culmea ar fi să vorbesc tot eu de sutienul pentru alăptat.

-Vai, dragul meu, am uitat. Ai dreptate. Doar am spus că voi avea nevoie de un sutien pentru alăptat și tocmai pe acela l-am uitat. Pe Bekid există sutiene tare faine pentru alăptat. Sunt special concepute pentru alăptare.

Cupele sutienului se pot desface foarte ușor (cu o singură mână) pentru o alăptare facilă și rapidă. Este un articol extrem de confortabil, cu o utilitate deosebită. Are 85% bumbac, 15% elastan. Îmi va fi de mare.

Sutien Alaptat Bekid

Sursă poză: Bekid.ro (poză editată cu canva.com)

-Dragul meu, oare…?

-Draga mea, oare ce…?

Dragi aspiranți la postul de PĂRINȚI, ați fost minunați. E de-ajuns. M-ați convins. Sunteți pregătiți să vă ocupați postul. De fapt, postul este al vostru. Vă felicit și vă doresc ca minunea care se va naște să vă aducă numai bucurii! Vă mulțumesc că ați acceptat să luați parte la acest interviu. Pe curând!

                                                                        -//-

Dragă Omule A sau B, sper să-ți placă interviul realizat. Sper să te ajute să răspunzi provocării. De fapt, sunt sigură că o să te ajute.

Te îmbrățișez,

Cu mult drag,

Viața

Capitolul 21 din „Conversație cu viața”, poveste ce se va derula pe parcursul probelor Superblog 2020.

Un gând despre „Conversație cu viața- Interviu pentru ocuparea celei mai minunate funcții din lume

  1. Pingback: Proba 21. Cum alegem produsele potrivite pentru copii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s