Dialog

 

Ploaia de lacrimi

Ale sufletului răvășit

De zborul tău necontenit

Îți udă aripile,

Dar tu deloc nu vrei

În seamă să o bagi.

Ți-atât de greu oare s-aștepți

Ca noi de viață să bucurăm?

Nu-ți este ție oare milă

De clipele ce ni le furi

De viața noastra efemeră

De despărțirea noastră iminentă

De veșnicia ce ne-așteaptă?

De ce să-mi fie mie milă

De cei ce nu știu a mă prețui

De cei ce permanent mă risipesc

Și nu știu de mine a se bucura?

Nu, nu îmi este milă

De voi, ființele, ce aici pe pâmânt

Un scurt popas voi faceți,

În drumul vostru către  veșnicie.

Cum vouă nu vă pasă de clipele ce vi le dăruiesc

Nici mie nu îmi pasă de despărțirea noastră.

Eu, Timpul, am multe de făcut

Eu  trebuie să zbor,  pentru ca voi să înțelegi

Ce-nseamnă să trăiți pe acest pământ…

Dar……..

Niciun dar….

Oprește-te!!!!!

Nu pierde clipa…

Cu frământări și întrebări

Fără de sens….

Trăiește clipa omule!!!!!

Încă o zi

Încă o zi

Încă o clipă

Încă o săptămână

Încă o lună

Încă un an

Același om

Aceeași soartă

Aceleași sentimente dulci

Aceleași amintiri frumoase

Pe care nici furtuna ce din senin ea s-a stârnit

Nici ploaia ce după ea a survenit

Nu au putut schimba ceva

Dar totuși…

Există o speranță

Că într-o zi

Într-o clipită

Aceluiași om

Aceeași soarta

Lui îi va hărăzi

Cu totul altceva

Și acele sentimente dulci

Și acele amintiri frumoase

Din suflet și din minte

Ele vor ieși

Pe aripile vântului

Vor poposi

Și vor porni

Pe-un drum făr’ de-ntoarcere

Chiar dacă ploaia în ropote

Ea va cădea.