Dialog

 

Ploaia de lacrimi

Ale sufletului răvășit

De zborul tău necontenit

Îți udă aripile,

Dar tu deloc nu vrei

În seamă să o bagi.

Ți-atât de greu oare s-aștepți

Ca noi de viață să bucurăm?

Nu-ți este ție oare milă

De clipele ce ni le furi

De viața noastra efemeră

De despărțirea noastră iminentă

De veșnicia ce ne-așteaptă?

De ce să-mi fie mie milă

De cei ce nu știu a mă prețui

De cei ce permanent mă risipesc

Și nu știu de mine a se bucura?

Nu, nu îmi este milă

De voi, ființele, ce aici pe pâmânt

Un scurt popas voi faceți,

În drumul vostru către  veșnicie.

Cum vouă nu vă pasă de clipele ce vi le dăruiesc

Nici mie nu îmi pasă de despărțirea noastră.

Eu, Timpul, am multe de făcut

Eu  trebuie să zbor,  pentru ca voi să înțelegi

Ce-nseamnă să trăiți pe acest pământ…

Dar……..

Niciun dar….

Oprește-te!!!!!

Nu pierde clipa…

Cu frământări și întrebări

Fără de sens….

Trăiește clipa omule!!!!!

Invitaţie

11218895_462493003921647_3978766946729099844_n

Într-o frumoasă zi de vară

Când soarele îmi zâmbea senin

De pe înaltul cerului

Eu vieții am decis să-i scriu

Pentru a o invita la o scurtă șuetă.

Nu am crezut că ea îmi va răspunde

Dar ca de fiecare dată m-a surprins.

Continuarea:

http://irina.ebloguri.ro/2015/08/20/invitatie/

Tu, omule!

spring-823123_640

Tu, omule cu viaţă efemeră!

Opreşte-te puţin din goana ta nebună

După atâtea lucruri inutile

Şi fă ceva util.

Aşează-te pe o câmpie cu flori nemuritoare

Culege-le şi strânge-le cu a fericirii panglică

Într-un frumos buchet

Pe care apoi presară stropi înmiresmaţi de bucurii, iubire şi multă împlinire

Şi dăruieşte-l tuturor celor ce la un moment dat

Îţi ies în cale.

Urmează-ţi apoi drumul cu un condei într-o mână

Şi-n alta cu-o hârtie

Pe care-ţi scrii tăcut

Din alte tale gânduri

Pentru ca ele  să poată deveni cuvinte

Şi ca prin farmec o preţioasă carte

Care atunci când tu va trebui să-ţi iei la revedere

Ea împreună cu buchetul din flori nemuritoare

Va rămâne în urma ta

Şi se vor transforma în amintiri nepreţuite

Despre un om  ce va trăi de-a pururi

În inima şi sufletul celor ce şi-l amintesc cu drag.

Poți…

Poți uita de furtuna din al tău suflet răzvrătit

Poți uita de ploaia de lacrimi

Ce parcă mai ieri

Se revărsa în șuvoaie cristaline

Din ochii triști și reci

Pe obrajii calzi.

Poți uita zilele

Poți uita uneori de tine

Dar nicicând tu nu poți uita

De chipul omului

Ce cândva

Pe tine te-a făcut să simți

Ce-nseamnă cu-adevărat să trăiești .

Așa cum tu nu poți uita

Clipă de clipă să respiri

Căci, dacă ai uita

Viața din tine

Ea s-ar scurge.

Adio

O nouă zi se scurse iară

Când zeci de clipe  adio ele și-au luat

Căci,  Timpul, veșnicul cavaler zburător

La el degrabă le-a chemat.

Și au plecat și tot s-au dus

Fără vreo urmă de regret

Că  au zburat  și-n urmă au lăsat

Un  om  ce mult prea ocupat  cu alte cele

De  ele nici nu s-a putut bucura.

Așa e viața,  așa e timpul,

Așa sunt clipele efemere

Așa e Omul

Plin de regrete

Fiindcă el nu poate…

De fiecare clipă a se bucura

Atunci când trebuie…