Sufletul rătăcitor

abstract-730131_640

Curaj  viaţa mi-a dat

Şi mi-am luat sufletu-n palme

Pentru-a-l privi

Şi-a înţelege

De ce el este oare aşa de greu.

Într-o clipită am văzut

Un suflet de multe visuri el plin

Ce brusc din palme mi-a scăpat

Şi a fugit.

Am încercat să-l prind

Dar el din fugă spre mine s-a întors

Şi mi-a strigat tare şi răspicat

Să fie sigur că-l aud:

Lasă-mă de-acum să rătăcesc

Să rătăceşti?

Ce vrei să-mi, tu,  suflet drag?

Priveşte-n jur

La ce tu ai sau ce nu ai

Dar ţi-ar plăcea să ai

Şi-atunci ai să-nţelegi

De ce eu pe aripile timpului

Trebuie să urc

Să zbor

Să rătăcesc prin a-l vieţii văzduh

Să caut, să găsesc

Şi să-ţi aduc

Ceea ce ţie îţi lipseşte.

De-ndată ce am înţeles

Mesajul răspicat al sufletului

Ce liber el când s-a văzut

Zborul şi-a luat….

Eu l-am lăsat să rătăcească

În timp ce l-am vegheat cu ochii minţii.

Şi am văzut cum urcă tot mai sus

Spre înaltul văzduh al vieţii

Şi visurile mi le-ndeplineşte

Rând pe rând.

Ploaia

person-793570_640

Plouă

Plouă cu gânduri

Plouă cu vise

Plouă cu stropi mari de dorinţe

E-o ploaie de-o  viaţă

Ce-mi inundă sufletul

Ce n-are umbrelă

Căci împlinirea

Ce lui umbrelă ar fi trebui să-i fie

S-a rătăcit pe undeva

Prin cufărul ferecat al sorţii.

Plouă

Şi sufletul mi-i rece

Căci veşmântul numit Iubire

Şi el s-a pierdut pe undeva

Pe drumul trecut al vieţii.

Plouă

Iar sufletul se-ntreabă

De ce nu-l vede şi pe el cineva

Ce ar putea  lui să-i dea

Un veşmânt delicat şi plin de căldură.

Plouă

Şi plouă

Şi plouă

Stropi mari îmi ating sufletul

Iar el prin ploaia cea deasă

El caută neîncetat rătăcita umbrelă

Şi veşmântul delicat numit atât de frumos Iubire

Ce l-ar putea transforma

Dintr-un suflet rece, într-un suflet cald.